Blocul operator dotat ultramodern, permite efectuarea de interventii chirurgicale sub anestezie locala sau generala pentru: artroscopii, exostoze, hallux valgus (monturi), extragerea materialelor de osteosinteza (tije, suruburi, brose), luxatii recidivante de rotula, mobilizari sub anestezie in redorile articulare.
Tratament artroscopic, minim invaziv al leziunilor traumatice si degenerative la nivelul articulatiilor umarului si genunchiului.
Artroscopia este o tehnica chirurgicala minim invaziva ce permite vizualizarea directa a interiorului unei articulatii in scop diagnostic si terapeutic:
- se poate astfel estima starea diferitelor structuri (capsula articulara, membrana sinoviala, ligamente, meniscuri, suprafetele articulare si cartilajul articular);
- se pot face testari ale mobilitatii si stabilitatii articulatiei respective cu identificarea precisa a cauzei unei eventuale disfunctionalitati si nu in ultimul rand;
- se poate interveni chirurgical cu instrumente si materiale specifice, de ultima generatie, in vederea repararii leziunilor.
Artroscopia genunchiului, in scop diagnostic si terapeutic, al urmatoarelor tipuri de afectiuni:
- leziuni meniscale – meniscectomie partiala, sutura de menisc;
- leziuni ale cartilajului articular – debridare condrala, microfracturarea osului subcondral;
- leziuni ligamentare – plastia ligamentului incrucisat anterior.
Artroscopia umarului este un domeniu relativ recent introdus in chirurgia ortopedica minim invaziva, ce se adreseaza:
- patologiei traumatice: leziuni ale tendonului capului lung al bicepsului, leziuni ale bureletului glenoidian, al ligamentelor si capsulei articulare cu instabilitate secundara, leziuni ale cartilajului articular;
- afectiunilor degenerative: sindrom de impingement subacromial, capsulita retractila, „periartrita scapulohumerala”
Interventii chirugicale artroscopice realizate la nivelul umarului:
- acromioplastie artroscopica;
- tenotomia sau tenodeza tendonului capului lung al bicepsului brahial;
- operatia Bankart – adresata instabilitatii secundare dezinsertiei labrumului glenoidal;
- tratamentul leziunilor SLAP;
- capsuloplastia sau capsulectomia artroscopica;
- sutura ligamentelor glenohumerale.